Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 30 mai 2009

WHEEE!

Câţiva contribuitori la Firefox au creat un clip scurt care le are ca personaje pe cele mai importante browsere de web (în ordinea aparenţei: Internet Explorer, Netscape Navigator, Safari şi Mozilla Firefox), mai precis siglele lor, peste care s-au suprapus în mod artificial ochi şi o gură (mai puţin la Firefox). În acest clip, cele trei browsere competitoare ale lui Firefox fac gălăgie; numai Firefox stă liniştit şi nemişcat. Mai precis: Internet Explorer se distrează privind o scânteie ce orbitează în jurul lui făcând uiiii... (de unde şi numele clipului), Netscape este prezentat ca o doamnă care vorbeşte şi iar vorbeşte fără oprire, făcând ne, ne, ne iar Safari îşi plimbă gura pe faţă în timp ce îşi suflă acul busolei. Spre final, Firefox, care a stat liniştit în tot timpul în care ceilalţi au făcut gălăgie, îşi întoarce capul şi le strigă celorlalţi „Shut up!” (Închideţi gura!). Se face dintr-o dată linişte, dar Internet Explorer, care este prezentat ca cel mai nătâng dintre toţi începe din nou să facă uiii când zăreşte scânteia orbitând în jurul lui. Clipul se termină cu arderea lui Internet Explorer urmat de adresa de web www.getfirefox.com.

Veks - Project 64

Nazi Eagle

Deşi sunt mulţumit de apariţia unui nou "edificiu" ca să-l citez pe Dl. Flutur, vreau sa va arat o comparaţie între Bucovina Înaripată şi vulturul nazist.

28.05.2009 Bucovina Înaripată:
Monumentul eroilor şi martirilor Bucovinei din piaţa 22 Decembrie [ dacă nu aparea acest monument nu ştiam că se numeşte 22 decembrie.E mai uşor "Centru" :)) ]. Statuia are o înălţime de 8,5m şi o greutate de 500 de kilograme. Primarul spune că e "cel mai important monument dezvelit în Suceava dupa Revoluţie" eu spun ca e cel mai prost lucru făcut pentru că e făcut din plastic [pentru unii fibra de sticla, pentru alţii FRP = fibre-reinforced polymer, sau Fibre-reinforced plastic

Vulturul Nazist:Până să deţina puterea, partidul nazist folosea insigna de mai sus vulturul nazist îşi ţinea capul spre stânga spre a arăta schimbarea, revolutia, rebeliunea.

În timpul dominaţiei foloseau insigna de mai jos. Capul vulturului este întors spre dreapta, ceea ce semnifică: "el vede cu un ochi favorabil partea dreaptă sau ordinea stabilită"

Bucovina noastră nu ţine capul în nici o direcţie, de fapt nu văd un cap.. e mai mult o cioară fără cap. Asta ce semnifică? Schimbare nu, revoluţie nu, ordine nu, monument făcut... aţi ghicit, făra cap.